Hey City Girl! Elmiplant îți oferă vara aceasta două produse noi de care are nevoie tenul tău pentru a se bucura de energia orașului.
Gama Detox este alcătuită din patru produse:
- Cremă de Zi cu SPF 15 – Energizantă și Anti-Îmbătrânire
- Cremă de Noapte – Energizantă și Anti-Îmbătrânire
- Apă Micelară – pentru ten normal și gras
- Loțiune Micelară îmbogățită cu cărbune 100% natural
Dintre cele menționate, eu am testat cele două creme, de zi și de noapte pe o perioadă de câteva luni. Ambele vin ambalate în cutiuță, iar în interior recipientul este din sticlă. Prezintă și o folie protectoare, așa cum se vede în imaginea de mai jos.Pentru unii ar putea fi un minus recipientul greu din sticlă, dar mie personal îmi place ca design și aspect. Îi dă o eleganță aparte. Imdiat ce deschizi recipientul te va învălui un miros dulceag, floral-fructat care dă o stare de bine instantă. Deși dulceag, nu este deranjant, ci frumos echilibrat. Potrivit pentru zilele călduroase de vară.
Crema de Zi cu SPF 15
Prima reacție pe care am avut-o cu această cremă a fost Ce bine! Are SPF, numai bun pentru vară. Dar poate te întrebi SPF 15, doar atât?! Mai bine caut ceva cu spf mai mare, măcar un 30!
Ei bine, diferența nu este așa mare, zice Societatea Americană de Cancer.
O protecție solară 15 SPF filtrează aproximativ 93% din razele UVB, în timp ce filtrul solar SPF 30 filtrează aproximativ 97%, SPF 50 aproximativ 98% și SPF 100 aproximativ 99%. Plus ia în calcul că nu există protecție solară completă. Iar produsele care au SPF sub 15 protejează doar împotriva arsurilor solare, nu te protejează de cancer de piele sau îmbătrânirea pielii.
Ingrediente
Această cremă conține cărbune activ, acid hialuronic, glicerină, alantoină, vitamina E, siliconi, lecitină, fenoxietanol, alcool, filtre de protecție solară și parfum.
0% parabeni, uleiuri minerale, parafine, etanolamine, propilenglicol, ftalați, nitromosc sau coloranți sintetici.
Cărbunele activ acționează ca un magnet pentru impurități.
Protecția solară este UVA + UVB + IR + VL
*IR= infraroșu
*VL = lumină vizibilă
Este o cremă anti-poluare ce conferă luminozitate tenului, în timp ce petele sunt diminuate, iar roșeața redusă.
Este anti-îmbătrânire pentru că reduce lungimea și adâncimea ridurilor, conferind elasticitate și fermitate pielii.
Este anti-oboseală oferind un efect vizibil mai înviorat, ca după 8 ore de somn.
Mod de utilizare
Se recomandă a se folosi zilnic, pe pielea curată de pe față și gât. Mișcări circulare, evitând zona ochilor.
Vârsta recomandată
Este o cremă recomandată pentru 30-45 de ani. Dar personal o folosesc făcând abstracție de această informație iar rezultatele sunt bune.
Personal sunt încântată de raportul calitate-preț al acestui produs. 18.99 lei la eMAG pentru un recipient de 50ml care te va ține o perioadă bună. Aplicarea este plăcută, nu lasă senzație intensă de gras, miroase bine, se comportă bine, ce mai, o recomand cu drag!
Cremă de noapte
Este un produs în care ingredientele naturale se împletesc cu texturi și arome încântătoare pentru a-ți oferi o experiență unică de îngriire. Seamănă la recipient cu cea de zi, la fel și textura și mirosul. Este fină, luxuriantă, cu parfum dulceag floral-fructat. Aplicarea la fel, foarte ușoară, fără a lăsa senzație de gras. Spre deosebire de cea de zi, aș zice că se absoarbe chiar mai repede și mai bine! În 10 minute nici nu mai simți că ai aplicat-o. Acest lucru este un plus mare pentru mine, nu merg la culcare cu o senzație încărcată a tenului.
Ingrediente
Această cremă conține ingrediente de 93% origine naturală. Cărbune activ, acid hialuronic, glicerină, alantoină, vitamina E, siliconi, lecitină, AHA din fructe, fenoxietanol și parfum.
0% parabeni, uleiuri minerale, parafine, etanolamine, propilenglicol, ftalați, nitromosc, alcool sau coloranți sintetici.
Acizii din fructe sau AHA înseamnă acizii alfa hidroxilați (Alpha Hydroxy Acides) și sunt derivați în principal din zaharurile fructelor. Au o capacitate deosebită de a pătrunde în piele și sunt în prezent utilizați pentru efectul exfoliant.
Mod de utilizare
Se recomandă a se folosi în fiecare seară, pe pielea curată de pe față și gât. Mișcări circulare, evitând zona ochilor.
Vârsta recomandată
Este o cremă recomandată pentru 30-45 de ani. Dar personal o folosesc făcând abstracție de această informație iar rezultatele sunt bune.
Vreau să menionez că nu există particule exfoliante în cremă, aceasta fiind foarte fină și blândă cu tenul. Nu lăsa senzație de gras iar în 10 minute nici nu mai simți că ai aplicat-o. Un raport calitate-preț excelent, fiind în momentul de față la 17,99 lei pe eMAG. A devenit crema de noapte preferată în momentul de față, cu siguranță am s-o recumpăr.
Ce părere ai despre produsele DETOX Pollu Block de la Elmiplant? Te tentează să le încerci?
Tare ma tenteaza sa incerc variantele de cosmetice Detox.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt produse bune, iar la ce preturi sunt acum, chiar merita!
ApreciazăApreciază
Sunt mare fan Elmiplant, am incercat apa micelara din aceasta gama si o voi recumpara imediat ce se termina.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Ma bucur sa aud asta. Apa n-am incercat-o inca.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai facut tare curioasa sa aflu mai multe despre aceste doua creme!!! Trebuie sa le incerc si eu!💚
ApreciazăApreciază
Sunt la un pret super bun acum, testare placuta! 🙂
ApreciazăApreciază
Tare mult imi plac produsele Elmiplant! Nu am incercat aceasta gama, dar o voi face cu prima ocazie. Pe mine chiar ma bucura faptul ca folosesc recipient de sticla😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
si pe mine! nu ma asteptam la pretul la care sunt, e super!
ApreciazăApreciază
Clar le vreau și eu!!! Au tot ceea ce caut la o cremă. Mulțumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cu mare drag!
ApreciazăApreciază
Cred ca e o gama interesanta și cu produse ok. În general m-am înțeles bine cu elmiplant
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este, chair bune si pret ok.
ApreciazăApreciază
Le-am incercat si eu, imi plac pentru ca se absorb foarte repede in piele, plus ca ingrediente blande.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este! Se absoarbe foarte repede, mai ales cea de seara am observat ca foarte repede.
ApreciazăApreciază
Folosesc gelul de curatare din aceasta gama si imi place. Vazusem ca aceasta crema nu este pentru varsta mea, asa ca am evitat-o, fiind o diferenta de peste 10 ani.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mine e mai mica diferenta, doar cativa ani. Rezultatele sunt bune.
ApreciazăApreciază
Da, mă tentează să le încerc. Sigur sunt foarte bune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Sper sa iti placa 🙂
ApreciazăApreciază
Inca nu am folosit niciun produs din aceasta gama, insa chiar iau in calcul pe viitor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Ma bucur sa aud asta 🙂
ApreciazăApreciază
As încerca crema de noapte. Pare ca îți ajuta mult pielea. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da, este geniala! se simte perfect dupa
ApreciazăApreciază
Gama aceasta Detox vreau si eu sa o incerc cat mai curand, cred ca ma voi impaca cu ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
curand si recomand, au preturi reduse momentan 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-a placut la nebunie gama asta de la Elmiplant, imediat o termin!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
super! ma bucur sa aud asta
ApreciazăApreciază
Am remarcat-o si eu pe cea de noapte! Chiar mi-ar trebui o astfel de crema, iar faptul ca ingredientele sunt naturale- asta mi se pare cel mai important.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
asa este! procentul de ingrediente naturale este ridicat, are un plus si din partea mea
ApreciazăApreciază
Crema de noapte mi-a atras cel mai mult atenția, ma tentează sa o cumpar mai ales ca mi s-a terminat crema de noapte pe care o avem.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E super momentul! Are un pret bun acum 🙂
ApreciazăApreciază
Îmi plac mult produsele Elmiplant! Aș fi tare tentată să o încerc gama Detox.
Mi-a plăcut ce am aflat și sunt sigură că mi -ar fi de folos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca ti-a placut articolul! O seara placuta iti doresc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este prima data cand aud despre aceasta gama si chiar sunt tentata sa o incerc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur sa vin cu informatii noi 🙂
ApreciazăApreciază
Gama asta mi-a atras atenția de ceva timp. Cred ca o voi incerca si eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! 🙂
ApreciazăApreciază
Imi plac mult produsele Elmiplant. Gama Detox vreau sa o incerc si eu. Pare super faina aceasta crema. 😍😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Ma bucur sa aud asta Simona 🙂
ApreciazăApreciază
Nu le-am încercat pe acestea, dar îmi plac produsele Elmiplant așa că sunt convinsă că merită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Testare placuta. 🙂
ApreciazăApreciază
Am si eu produse Elmiplant (nu acestea) dar cele pe care le folosesc sunt perfecte tenului meu, asa ca le voi incerca si pe acestea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Sper sa iti placa si acestea 🙂
ApreciazăApreciază
Am folosit si eu aceste creme si mi se par extrem de bune si la un pret accesibil
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este, asa zici si eu 🙂
ApreciazăApreciază