Doamnelor și domnișoarelor, de câte ori nu am fost noi în căutarea cadoului perfect pentru iubit sau soț, pentru tată, bunic sau acel bărbat special din viața noastră?
Probabil perfect nici nu poate fi cu adevarat, mereu putem mai bine în orice am face, dar sunt de părere că o combinație echilibrată de preferință, sentiment și utilitate alcătuiesc cadoul aproape perfect.
- Când zic preferință mă refer în a ști ce îi place persoanei dragi căreia îi faci cadoul (culoarea favorită, mâncarea preferată, obiectele, alergiile, chiar și temerile, texturi, anotimp preferat, toate și orice alte preferințe pun amprentă pe cadou)
- Când zic sentiment mă refer la acel element din cadou care stârnete un sentiment puternice. Găsește acel lucru, activitate sau moment care l-ați împărtășit. Fie o amintire plăcută, fie ceva din prezent care vă aduce împreună, fie un element din viitor chiar.
- Când zic utilitate mă refer la ceva practic, care poate fi folosit în igiena personală, în casă, în grădină sau la diverse activități. Dar atenție, de preferat pentru activități care persoana respectivă deja le face. Spre exemplu, dacă știi că are un espressor pe bază de capsule, poți cumpăra un model nou de capsule. Nu cumpăra un set de caligrafie pentru că ți se pare ție interesant și pentru că ai vrea ca el să scrie mai frumos ( excepție face dacă deja știi că ar vrea să înceapă acel lucru).
Brand-ul STR8 în Cadoul perfect!
Apărut pe piață din 2002, aceste produse și-au câștigat rapid fanii și clientela fidelă. Sunt produse de calitate, cu o diversitate de miresme și care se găsesc ușor (mai peste tot) și la un preț accesibil. Consider că este acel element din cadou ce combină utilitatea cu plăcutul, cu energie, entuziasm și senzualitate!
Știai că..
LOGOul actual al companiei simbolizează cunoscuta plăcuță de înmatriculare a automobilelor?
Always NEW Fragrances!
Modul frumos prin care STR8 se mențin activi pe actuala piață este prin dorința de a fi mereu cu un pas înainte și sub inspirația celor mai noi tendințe.
STR8 Faith
Vine ca o completare a liniei STR8 Fragrances, cu cea mai neașteptată combinație de note de top! Fructat, cu bază orientală de ferigă, flirtează cu parfumuri bărbătești clasice și premium, în timp ce emana încrederea tinereții.
De ce sunt notele de ferigă atât de populare printre parfumurile bărbătești?
Parfumurile familiei Fougère sunt apreciate pentru puterea lor, care au suferit unele modificări de-a lungul timpului datorită combinațiilor cu note lemnoase sau de pielărie. Rezultatele au fost încălzitore , dar rezultând note elegante ale parfumurilor bărbătești. Drept dovadă, ele sunt neutre: pot fi considerate lipside de virilitate..sau nu 🙂
Ți-a plăcut STR8 Faith sau vrei să comanzi online un alt produs de-al lor?
Aici găsești o gamă largă de produse STR8, la un preț bun. Ca opțiuni ai Apă de Toaletă, Loțiune After Shave, Deodorant Spray și Gel de Duș. 💚
STR8 All Sports
O opțiune ceva mai personalizată este acest Antiperspirant Roll On. Este produsul ideal pentru oricine nu dorește să facă compromisuri între protecția împotriva transpirației și mascarea mirosurilor neplăcute. Asigură reducerea eficientă a transpirației și oferă protecție de până la 72 de ore.
De ce zic că este o opțiune mai personalizată de cadou?
Pentru că nu oricui îi plac antiperspirantele roll-on. Dar dacă cunoști suficient de bine preferințele celui care vrei să acorzi cadoul, atunci este perfect! De asemenea, dacă este o persoană mai activă sau care face sport intens, cu atât mai mult va îndrăgi alegerea pe care ai făcut-o.Și nu uita să verifici lista de ingrediente pentru elemente iritante sau ingrediente care știi că provoacă alergie persoanei dragi. 💚
Ți-a plăcut STR8 ALL SPORTS sau vrei să comanzi online un alt produs de-al lor?
Aici găsești o gamă largă de produse STR8, la un preț bun. Ca opțiuni ai Deodorant Spray, Antiperspirant Stick și Roll On Invisible.
Îți plac produsele STR8? Le-ai oferi persoanei dragi cadou?
Da, chiar mi se par foarte elaborate mirosurile produselor Str8! ❤️ Cred că îi voi lua noul Faith alui meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca te-am putut inspira 🙂
ApreciazăApreciază
Și mie îmi plac produsele STR8. Pentru el adică.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! 🙂
ApreciazăApreciază
imi plac produsele str8! sunt foarte persistent, al meu mereu foloseste sprayul lor si after-shave-ul
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte fain! Ma bucur 🙂
ApreciazăApreciază
isi cumpara mereu singurel, sunt preferatele lui asa ca nu lipsesc din casa niciodata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ma bucur! 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-ai dat o idee minunată pentru un cadou cu STR8. Știu ca este unul dintre preferatele băieților, prin urmare nu voi da greș.
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este, multi prefer str8, motiv in plus sa stim ce mai este nou de la ei 🙂
ApreciazăApreciază
Mie imi plac si pentru mine produsele Str8. 😀 Chiar mi se pare ca miros super bine si persista.
ApreciazăApreciază
Si mie imi plac! Mai ales toamna, datorita notelor lemnoase.
ApreciazăApreciază
STR8 este o marca pe cre am folosit-o ani de zile si chiar eram innebunita dupa cutiutele lor metalice. Le colectionam 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaa, asa si eu! :)) Am crezut ca eram singura.
ApreciazăApreciază
Soțul meu folosește produse de la STR8 și știu ca ii plac, este mulțumit de ele. Mereu își cumpara câteva ceva de la ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! 🙂
ApreciazăApreciază