Cum îți formezi un obicei pozitiv? -Schimbări mici pentru rezultate mari – Atomic Habits by James Clear

Cu pași grăbiți se apropie încă un sfârșit de an.. sau..Cu pași grăbiți începe un nou an. Ambele variante sunt perfect corecte și depinde doar de tine care parte a paharului vrei să o vezi. Dar nu despre asta vreau să fie vorba azi. Nu.

Ceea ce vreau să subliniezi este faptul că urmează o perioadă în care cu toții, mai mult sau mai puțin, avem tendința să ne gândim la ceea ce am făcut anul acesta, să ne gândim la ce putea fi făcut mai bine și ce am dori să facem anul viitor.

Poate ai un obicei prost de care vrei să scapi sau poate vrei să adopți mai multe obiceiuri bune? Eu de exemplu mi-aș dori să pot scrie mai des pe acest blog, dar de multe ori nu am reușit să finalizez proiectul. Nu vreau să intru în detaliile problemei, ci vreau să aduc la lumină soluțiile care mi-au apărut. Și ca să structurez frumos, voi exemplifica așa cum ar face-o James Clear, autorul cărții Atomic Habits..

Atomic Habits by James Clear

atomic habits james clear schimbari mici rezultate remarcabile mari

Schimbările mici chiar aduc rezultate remarcabile. Am simțit-o pe pielea mea cum lucrează, după ce am aplicat cunoștințele dobândite. Deși sunt recent implementate aici, am aplicat această metodă scrisului pe blog și deja simt o modificare enormă din punct de vedere psihic. Acum, îmi este mai ușor să scriu. Citește în continuare ca să afli de ce și nu uita să apeși butonul de follow dacă îți plac subiectele abordate de mine pe blog.

Mai exact, am aplicat cele patru etape ale schimbării comportamentale, prezentate în carte. Odată ce am înțeles că orice comportament pozitiv sau negativ se împarte în două faze, cea a problemei și cea a soluției, lucrurile au devenit mult mai clare și simple.

La rândul ei, faza problemei se împarte în cea a indiciilor și cea a dorinței, iar faza soluțiilor în reacție și recompensă. Astfel, pentru a-ți crea un obicei pozitiv, vei urma această ordine. Dar atenție, într-un mod mai conștient sau mai puțin conștient, similar ai făcut cu obiceiurile negative. Acordă-ți timpul necesar pentru a împărți acțiunile tale în aceste patru etape.

Cum să îți creezi un obicei pozitiv?

Indiciul trebuie să fie vizibil, acțiunea trebuie să fie atractivă, ușor de executat și să ofere satisfacție. *mai citește o dată, rar și conștient..Indiciul trebuie să fie vizibil, acțiunea trebuie să fie atractivă, ușor de executat și să ofere satisfacție.

Astfel, pentru a fi mai activă pe blog, am decis să mă concentrez pe modul în care mă comport și nu m-am mai concentrat atât de mult pe scopul inițial, de a posta minim patru articole pe lună. Mai exact ce am făcut? Am început să identifice indiciile: de fiecare dată când deschideam Chrome, îmi aduceam aminte de pagina mea, la fel când vedeam sigla WordPress.. îmi aducea aminte de pagina mea. Dar nu erau impulsuri suficient de structurate, de mari și de clare pentru a crea obiceiul. Cu atât mai mult că nu era urmat de ușurință în execuție sau de satisfacție. Iar asta în principal pentru că amânarea aducea stres și un deadline la limită, ce scădeau din satisfacție și din sentimentul de realizare atunci când chiar finalizam proiectul.

Așa că am decis să instalez aplicația WordPress pe telefon și să o pun într-un loc vizibil pe ecran. Astfel acțiunea de a scrie articole a devenit mai confortabilă, mai atractivă și mai ușor de executat. Acum scriu din fotoliu sau din pat, chiar din mașină de sunt pe fugă, dintr-un loc cu o priveliște frumoasă sau dintr-o grădină, decât de la birou, de la laptop. Nu mai aștept un set-up laborios pentru a începe să scriu, nu mă concentrez nici măcar să termin articolul. Avem opțiunea de draft așa că am început să o folosesc mai des și mai eficient. Iar telefonul are și o funcție destul de bună de voice-recognition în română așa că pot scrie mai rapid. Ba mai mult, editarea unui articol se face mai rapid din telefon, iar unele funcții chiar merg mai bine.

atomic habits james clear obicei pozitiv si negativ faze si legi

Cum să scapi de un obicei negativ?

Indiciile trebuie să fie invizibile, acțiunea trebuie să fie lipsită de atractivitate, să fie dificil de executat și să nu aducă satisfacție. *mai citește o dată, rar și conștient..

Realizez că telefonul în sine este o tentație și că pot ușor aluneca din aplicația WordPress spre platformele de socializare sau jocuri, dar în general atunci când mă apuc de scris, concentrarea îmi este suficient de puternică iar entuziasmul și el destul de mare, pentru a nu ieși din aplicație. Cel puțin aceasta este metoda mea, care funcționează, iar tu îți poți găsi o interpretare care ți se potrivește ție.

Cea mai bună strategie de a-ți forma un obicei nou

Completează parantezele următoarei formule:
Am să [ACȚIUNE] la [MOMENTUL] în [LOCUL].

ex. Am să scriu un articol pe blog la ora 17:00 joia și sâmbăta, stând pe canapea în living.
ex. Am să fac mișcare 20min. vinerea la ora 17:00, în living.

Dacă ești o persoană vizuală, recomand să te uiți la acest video de 28 de minute de pe YouTube. Acoperă principiile de bază ale cărții și te ajută să le fixezi în memoria de lungă durată.

Te-ai hotărât să faci o schimbare în bine? Începe prin a citi această carte cap-coadă. O poți cumpăra la un preț avantajos de aici. La preț mai scăzut este pe site-urile cu stoc epuizat sau cu un cost ridicat al transportului.

Când să începi un nou obicei?

Momentul perfect nu există, probabil ai citit asta deja undeva. Dar există momente în care dacă alegem să începem un obicei bun, o activitate nouă, suntem mai înclinați să reușim. De ce? Pentru că ne crește speranța, iar dacă avem speranță, avem motivația de a acționa.

Un nou început este inspirațional, așa că începe în prima zi a săptămânii, a lunii, a anului 🙂

Atomic Habits Resources

James Clear ne pune la dispoziție o listă de resurse ce ne va ajuta în călătoria noastră spre obiceiuri mai bune. Vezi aici.

Sunt trei tipuri de resurse: primary, template-uri și capitole bonus. Conțin informațiile cheie, cheat sheet, test de personalitate, template-uri pentru obiceiuri și cum să aplici aceste principii în business și parenting.

Sper să ai un început de an mai bun și că aceste principii din cartea Atomic Habits by James Clear cât și resursele te vor ajuta să dezvolți obiceiuri noi și bune. Cartea este interesantă și o recomand cu drag tuturor.

Tu ce obiceiuri bune ai dori să dezvolți în 2022? Te-ai gândit și la care obiceiuri negative ai vrea să renunți?

16 gânduri despre „Cum îți formezi un obicei pozitiv? -Schimbări mici pentru rezultate mari – Atomic Habits by James Clear

  1. M-ai convins sa imi iau cartea mai repede decat planuiam. Stiam de carte, ca este laudata, insa nu stiam mai exact ce s-ar afla in interiorul ei! Suna tare bine! Ma bucur ca ai reusit sa iti formezi obiceiul de a scrie pe blog! Sper sa reusesti si cu alte obiceiuri. ^_^

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cam trebuie concentrat pe disciplina din ce am observat, altfel in unile zile te trezesti fara motivatie.

      Vreau sa revin si pe blog cu acest mindset, insa momentan am reusit sa aplic doar in viata offline. (pe partea de sport sunt cea mai multumita, am reusit sa fac in fiecare zi cate 30min) 🥳

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.