2 produse CeraVe care nu trebuie să îți lipsească || Review Cremă de Față și Apă Micelară

Astăzi vă voi vorbi despre produsele CeraVe pe care le folosesc de aproximativ un an și pe care le-am inclus în rutina mea zilnică.

De ce CeraVe?

Pentru că toate produsele CeraVe conțin ceramide esențiale. Acestea au rol în integritatea barierei cutanate, iar când nivelul lor este scăzut pielea nu mai este hidratată și factorii agresivi externi pot pătrunde, conducând la o piele uscată și iritată.

CERAMIDE 1: Fortifică stratul de lipide
CERAMIDE 3: Îmbunătățesc hidratarea pe termen lung
CERAMIDE 6-II: Factor natural de hidratare

Această combinație unică de ceramide identice cu cele din piele ajută la completarea celor deja existente în piele.

Ce produse CeraVe am testat?

2

  • CeraVe Cremă Hidratantă pentru Față (Facial Moisturising Lotion)
  • CeraVe Apă Micelară Hidratantă (Micellar Cleansing Water)

Crema Hidratantă pentru Față

3Această cremă este recomandată pentru piele normală sau uscată, cât și pentru cea predispusă la acnee. Deci este foarte potrivită și pentru pielea sensibilă! A mea este mai sensibilă așa că m-am bucurat de acest lucru.

O folosesc o dată sau de două ori pe zi, dimineața și seara, venind în completarea Cremei pentru față și corp. Hidratează și protejează bine pielea din zona feței și a gâtului. Are o textură lejeră, non-grasă și se absoarbe rapid. Formula fără parfum este un plus de asemenea pentru pielea sensibilă!

6.jpgPe lista de ingrediente am observat prezența Niacinei (Niacinamida), cunoscută ca Vitamina B3. A fost descoperită în SUA la începutul anilor 1900, fiind populară datorită beneficiilor sale în tratarea Pelagrei (en. Pellagra), boală care implică și afectare cutanată, cu piele crăpată, decolorată sau solzoasă. Inclusă în crema CeraVe, este perfectă pentru a reduce hiperpigmentarea, pentru a scădea secreția de sebum și roșeața, ajutând la hidratarea pielii uscate și foarte uscate.

Dimethicone este un ingredient des utilizat în creme și produse de îngrijire a pielii datorită proprietății sale de a încetini pierderea apei din piele, anti-spumare, formând o barieră. Este considerat un ingredient sigur la expuneri multiple, cumulative.

Nu mă încântă Phenoxyethanol care are un scor de 4 din 10 în EWG Cosmetic Database, dar este substanță conservantă și asta e, trebuie.

Restul ingredientelor au un scor foarte bun, de 1-2 din 10. Așa că din punctul meu de vedere, acesta este un produs bun, safe, la un preț care începe de la 50 de lei (eMAG) și pe care îl voi cumpăra din nou fiind convinsă că își face treaba eficient, rapid, fără a folosi mult produs. Și deci mă va ține o vreme.

CeraVe Apă Micelară Hidratantă

4Este un produs foarte bun de îndepărtare a machiajului pentru pielea normală, uscată și foarte uscată. La fel ca alte produse CeraVe, este potrivită pentru ten sensibil și predispus la acnee.5.jpgCa și rezultate, sunt foarte bune de sine stătătoare, dar am observat că atunci când am tenul încărcat de la un make-up mai complex, funcționează mai bine în combinație cu Gelul de Curățare CeraVe. Cu  o dischetă aplic gelul și se înlătură cea mai mare parte din machiaj, ca atunci când vin cu o a II-a dischetă cu apă micelară CeraVe, să se înlăture perfect, lăsând pielea fină (NU lipicioasă!). Eventual pentru o senzație și mai plăcută, acum pe timp de vară, folosesc un Face Wash ușor exfoliant pentru ten gras.7Glicerina, cunoscut și ca glicerol, are un scor de 2 din 10 pe lista EWG Cosmetics Database și este folosit pentru lubrifiere și ca umectant (umezire ușoară).

Poloxamer 184 are un scor de 5 din 10, fiind folosit drept agent de solubilizare (ex. amestecul uleiului cu apa, care sunt de fapt insolubile, astfel putându-se forma o emulsie de apă cu ulei).

Niacinamidă (Niacină) adică vitamina B3, la fel ca la crema pentru față, foarte bună pentru a reduce hiperpigmentarea, pentru a scădea secreția de sebum și roșeața, ajutând la hidratare.

BHT cu scor 4 din 10, este util pentru proprietățile sale antioxidante. Normele europene și americane permit să fie utilizat în cantități mici.

Phenoxyethanol care are un scor de 4 din 10 , dar este substanță conservantă și asta e.

Cu excepția la cele 3 ingrediente amintite mai sus, restul au un scor bun, marea moajoritate de 1, câteva de 2.

În concluzie, apa micelară de la CeraVe este un must-have! Vine într-un recipient mare, de 295ml la preț de 36,99 lei (eMAG), care curăță și hidratează pielea perfect. 

O altă utilizare pentru Apa Micelară CeraVe

Este ideală pentru a curăța mâinile după ce aplic ulei leave-in pentru păr. Săpunul clasic nu mă scapă de senzația de gras, dar dacă torn puțină apă micelară în mâini și rulez între palme o dischetă demachiantă, înlătură complet uleiul.

De ce?

Pentru că apa micelara este o soluție în care plutesc micele! Aceste micele au capacitatea de a atrage în același timp apa și uleiul, reușind astfel să curete în profunzime suprafețele cu care intră în contact.

Ce alte produse CeraVe am testat?9

  • CeraVe Gel de Spălare Hidratant (Hydrating Cleanser for Normal to Dry Skin)
  • CeraVe Loțiune Hidratantă (Moisturising Lotion)
  • CeraVe Gel de Curățare Spumant (Foaming Cleanser)
  • CeraVe Cremă Hidratantă pentru față și corp (Moisturising Cream for Dry to Very Dry Skin)

Despre ele am vorbit aici în detaliu.

Care este rutina ta de îngrijire a pielii pe timp de vară?

Ai auzit de produsele CeraVe? Ce ți-a plăcut sau te tentează?

 

39 de gânduri despre „2 produse CeraVe care nu trebuie să îți lipsească || Review Cremă de Față și Apă Micelară

    1. Crema hidratanta i-as da mai mult de nota 10! Chiar am sa scriu un articol separat despre ea, cand mi-a fost greu si nu o aveam, s-a simtit diferenta. Ma dadeam cu o crema de 2-3 ori pe zi dar tot nu facea fata la spalat pe maini si dezinfectant, piela mea era inca crapata! Trecut pe CeraVe, s-a rezolvat frumos in 2-3 zile. 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.