Skincare de la Farmacie – Ce produse bune am găsit la CATENA luna trecută? – Review RILASTIL & SKINREPUBLIC

Catena este cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas. Bazele Catena au fost puse în anul 2000, prin achiziția pachetului majoritar al fostei societăți de stat Argesfarm. În 2006 prezenta 138 de farmacii, doi ani mai târziu aproape dublu fiind 201 de farmacii, ca în 2013 să fie un total de 500, iar acum doi ani erau 800 de farmaci!

Anul trecut s-au numărat un total de 850 de Farmacii Catena și 15 depozite. O creștere enormă, felicitări! Nu este de mirare că am o farmacie Catena și la câteva sute de metri de mine. Recunosc, este unul dintre criteriile după care aleg în care Farmacie să intru, pe lângă preț, faptul că au pe stoc anumite produse, cât de mare este coada și cât de tare mă grăbesc. Sunt curioasă care sunt criteriile voastre! Ține doar două minuțele, te rog să îmi scrii în comentarii, mai jos!

catena masti anti aging skin republic

Acum, să vă prezint cu ce produse pentru îngrijirea tenului am plecat ultima dată dintr-o Farmacie Catena. Este vorba despre o cremă intens hidratantă de la Rilastil care apropo acum este cu 25% reducere la Catena și două măști tip șervețel de la SkinRepublic. Ambele branduri îmi erau noi și am revenit cu acest articol după o perioadă mai lungă de testare. Menționez că am mai achiziționat alte măști ulterior, dar crema hidratantă m-a ajuns până acum și încă mai am puțin din ea.

RILASTIL AQUA – INTENSE 72 H GEL-CREMĂ HIDRATANTĂ

Este o cremă pe care am mai văzut-o la prietene bloggerițe și care mi-a stârnit imediat interesul, prin faptul că este potrivită pentru tenul meu mixt cu tendință spre îngrășare.

Hidratare intensă pentru ten gras cu Pentylene Glycol

Rilastil Aqua Intense este o cremă potrivită pentru un ten gras sau mixt datortă penthylene glycolului pe care îl conține. Acest solvent are proprietăți antimicrobiene, este humectant (adică păstrează umezeala) și hidratează intens. Este un ingredient demn de a fi reținut pentru aceste aspecte, dar și datorită faptului că pielea cu tendință la acnee se împacă bine cu el. Yey!

Dimethicone

Un alt ingredient ce merită o mențiune este acest compus polimeric ce hidratează pielea noastră și este bun pentru pielea cu rozacee! Atenție totuși pe partea de coșuri pentru că este ocluziv. Dacă nu ai probleme cu acneea atunci te poți bucura de hidratare, așa cum a fost și cazul meu. Eu am o ușoară predispoziție către coșuri, având ten mixt spre gras, dar cu double cleansing dimineața și seara am reușit să țin sub control acest aspect.

Phytosphingosine

Este un compus din familia lipidelor ce se produce în mod natural la noi în corp și are proprietăți antibacteriene. Ei bine, el este și pe lista de ingrediente a cremei noastre și hidratează foarte bine.

Am testat crema de la Rilastil o perioadă mai lungă de timp, mai bine de o lună și pot zice că nu mi-a activat rozaceea și nu a provocat roșeață, ci mi-a hidratat extrem de bine pielea. Am folosit-o ca o cremă de zi, cu utilizare de apă micelară dimineața și seara sub formă de double cleansing (una pentru ten gras, iar cealaltă pentru ten normal).

În concluzie..

Combinația de ingrediente este ok, adică se poate și mai bine, dar rezultatele sunt destul de bune cu un buget mic. Eu una sunt mulțumită. Îți va hidrata bine pielea și va diminua cercurile negre de sub ochi. Este chiar mai bun cu 60% decât toate produsele de pe piață la acest aspect. Poate nu ți se pare un procent fantastic, dar ia în calcul că ne referim la toate produsele din lume și ia în calcul că este vorba de un buget de 50-100 de lei..este chiar un scor bun! Plus este la îndemâna noastră, accesbilă la Farmacia CATENA. Ultima dată am observat că are și preț redus cu 25%! Multe alte produse nu se găsesc la noi în țară și ajung la un preț piperat.

Și voi mai repeta o dată pentru că este foarte important, de reținut că Rilastil Aqua Intense 72h este bună pentru pielea cu Rozacee!
Această cremă are efect și pe aceste aspecte, dar în cantitate mai mică: riduri, pete accentuate, textură modificată și roșeață.

SKINREPUBLIC – COLLAGEN INFUSION – FACE MASK SHEET

skinrepblic masca fata cu colagen farmacia catena

Skinrepublic ne pune la dispoziție o mască pentru tenul mixt. Va ajuta cu textura modificată a pielii, estompează cearcănele, liniile fine și ridurile.

Dermatologii au testat!

Atenție la alergeni, această mască conține un număr semnificativ de ingrediente ce pot provoca o reacție alergică, mai exact este vorba de: Butylene Glycol, Ethylhexyl Glycerin, Glyoxal, Methylparaben, Phenoxyethanol, Propylparaben și Parfumul cunoscut și ca Fragrance. Poziția la majoritatea este destul de jos în listă, însemnând că nu sunt în concentrație așa mare, dar sunt prezente.

Primul alergen menționat, Butylene Glycol este pe poziția doi în listă. Este destul de uzual în cosmetice, așa că am să menționez ce face mai în detaliu ca să decizi singură asupra sa. Este humectant, solvent, controlează vâscozitatea măștii și rolul său este în hidratare, va lega apa de piele ca să zic așa. Va ajuta la absorbția ingredientelor din mască, pentru că multe dintre ele deși hidratează, sunt în mod normal prea dense ca să fie absorbite de către piele. Experții FDA (US Food and Drug Administration) ne-au asigurat că este în general recunoscut ca fiind sigur, că nu are legătură cu cancerul sau cu toxicitate la nivelul altor organe.

Iar dermatologii au testat aceast produs, ceea ce înseamnă că masca a fost verificată pe un număr semnificativ de oameni, cu toate tipurile de ten, sub atenta supraveghere a unor specialişti, înainte de a fi pusă spre vânzare.

Atât timp cât vei testa mai întâi cu atenie produsul și observi că nu îți provoacă iritație, te poți bucura de beneficii. Eu una o folosesc cu drag, pielea mea deși are rozacee și tendință la roșeață, se înțelege de minune cu această mască.

SKINREPUBLIC – ANTI SPOTS + BLEMISH – PORE REFINING

Skinrepublic a făcut o mască ce ajută la eliminarea punctelor negre și a petelor, ce curăță și netezește porii deci aduce pielea la o textură mai uniformă. Masca aceasta reduce luciul, reduce liniile fine, ridurile, ba chiar roșeața. Pentru tenul mixt sau gras, este o mască tare potrivită.

Parfum, fragrance? ZERO! Cum stăm cu substanțele filler? ZERO! Un lucru tare bun. 🙂
Atenție la alergeni, această mască conține un număr semnificativ de ingrediente ce pot provoca o reacție alergică, mai exact este vorba de: Butylene Glycol, Propylene Glycol, Sd Alcohol 40-b, Dipropylene Glycol, Melaleuca Alternifolia adică tea Tree, Chamomilla Recutita Flower Extract, Ethylhexyl Glycerin, Glyoxal, Salycilic Acid, Methylparaben, Phenoxyethanol și Propylparaben.

Acum să vă las și câteva date despre cele mai semnificative ingrediente de pe listă.

Chamomilla Recutita ( matricaria)

Este un ingredient folosit în numeroase situații:

– pentru piele matură
– combate mâncărimile
– pentru pielea cu acnee
– împotriva dermatitei atopice sau eczemei
– pentru piele uscată
– combate inflamația
– combate iritațiile
– antioxidant
– combate petele

Aduce un plus de hidratare tenului tău.

Allantoin sau Alantoină

Este un compus organic potrivit pentru pielea senibilă și îl regăsit într-o gamă largă de cosmetice. Acesta ajută în modul următor:

– combate inflamația
– luptă cu acneea
– hidratează
– ajută la reînnoirea celulară
– combate petele
– calmează pielea

Este un ingredient ce se face remarcat prin faptul că determină cicatrizarea rănilor, de la cele superficiale la arsuri, ulcerații sau răni care se vindecă greu, fără a lăsa cicatrici inestetice.


Centella Asiatica Extract

Centella Asiatică este o plantă din Asia, ce a fost folosită din abundență în medicina ayurvedică și în cea tradițională chineză pentru tratarea rănilor de orice fel, în special a celor ce se vindecau greu, pentru diminuarea cicatricilor existente, sau pentru îngrijirea pielii afectate de eczeme. De menționat este modul în care acționează ea asupra pielii. Regenerarea pe care o produce este una cât mai aproape de structura originală.

Are și proprietăți de stimulare a producției de constituenți naturali ai pielii și anume:

– colagen
– acid hialuronic
– hidroxiprolină
– factori de creștere celulară

În concluzie..

Combinația de ingrediente este cu pro și contra, rămâne la latitudinea ta acum dacă dorești să încerci sau nu 🙂
Eu una nu am avut reacți alergice sau înroșirea pielii, mi-a hidratat semnificativ pielea și am lăsat-o să acționeze chiar și 30-40 de minute.

Recomand cu drag un Derma Roller!

Vreau să închei acest articol prin a menționa un produs drag mie ce nu îmi lipsește din rutina de skincare de când l-am descoperit. Pielea ta va deveni și mai catifelată dacă vei combina produsele preferate de skincare cu un masaj facial prin Derma Roller.
Ingredientele prețioase vor intra mai bine în piele și vor acționa mai eficient, iar tenul se va simți mai proaspăt și mai relaxat.

Tu ce produse ai cumpărat ultima dată din Farmacia Catena? Ai auzit de SkinRepublic și Rilastil?


17 gânduri despre „Skincare de la Farmacie – Ce produse bune am găsit la CATENA luna trecută? – Review RILASTIL & SKINREPUBLIC

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.